Federația de Gimnastică din SUA a lansat un atac dur după hotărârea dată de TAS cu privire la Jordan Chiles. Americanii au aruncat cu cuvinte grele când au aflat că sportiva lor a rămas fără medalia de bronz.
După ce s-a aflat verdictul acordat de TAS în ce privește contestațiile depuse de Ana Bărbosu și Sabrina Voinea după finala de la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris, Federația de Gimnastică a Statelor Unite ale Americii a venit cu o reacție.
Ca urmare a decizie Tribunalului de la Laussane, Jordan Chiles a fost deposedată de medalia de bronz și a ajuns pe locul cinci, după cele două românce. Asta pentru că judecătorii au stabilit faptul că americanca a depus contestație la nota primită după timpul regulamentar.
„Suntem devastați de hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv în ceea ce privește exercițiul la sol. Cererea de reevaluare a valorii de dificultate a exercițiului la sol al lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună credință și, după părerea noastră, în conformitate cu regulile FIG pentru a asigura o evaluare corectă.
Pe parcursul procesului de apel, Jordan a fost supusă unor atacuri constante, complet nefondate și extrem de dureroase pe rețelele sociale. Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament.
Condamnăm aceste atacuri și pe cei care le susțin, le încurajează sau le inițiază. O apreciem pe Jordan pentru modul în care s-a comportat cu integritate atât pe terenul de competiție, cât și în afara acestuia, și continuăm să o sprijinim și să o susținem”, a transmis Federația de Gimnastică a SUA, printr-un comunicat de presă.
De altfel, Jordan Chiles a fost ținta multor critici în mediul online din pricina scandalului izbucnit după finala de la sol. Din acest motiv, sportiva a decis să renunțe la a mai utiliza rețelele de socializare.
„Acum voi lua o pauză de pe rețelele de socializare pentru sănătatea mea mentală. Mulțumesc!”, a transmis Jordan Chiles.
Pe de altă parte, Ana Bărbosu, care a reintrat în posesia medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice, a spus că este foarte fericită pentru că cei de la TAS i-au dat dreptate.
„Wow! Nici nu ştiu ce să zic. M-aţi luat atât de repede. Ce pot să spun e că le mulţumesc din suflet antrenorilor și celor din Federaţie pentru că au fost alături de mine şi pentru că au continuat această luptă la nivelul TAS. Sunt foarte fericită. Le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor mei şi tuturor apropiaţilor”, a spus românca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER